Inainte si dupa …

Vremurile de odinioara … nu mai sunt , nu vor mai fi , nu vor mai putea fi reproduse oricat ne-am chinui noi, cei care le-am trait.
In anii 90 totul era altcumva, totul era perceput altcumva. Nu existau orgolii ,nu existau griji ,nu existau vanitati , orgolii , si cel mai important nu existau falsuri . Si ma refer strict la persoane . Acum sunt prea multe facaturi , imitatii , prea multe dorinte de impresionare a celorlalti . Inainte eram uimiti de Superman , Batman , Omul Invizibil , povesteam cu drag filmele cu eroii nostri preferati , jucam de dimineata pana seara jocuri copilaresti , radeam cu pofta din orice , ne trezeam veseli si abia asteptam sa plece parintii la munca ca sa iesim si sa pierdem timpul in cele mai frumoase moduri posibile .Frumos era cand puteai fredona o melodie…cand melodiile erau facute cu inima ,nu doar cu..cuvinte si cu sunete.
Multe distractii frumoase erau inainte. Existau “bairame”,discoteci,in care simteai scapararea iubirii timide , nopti in care furai masina parintilor ca sa iti poti vedea jumatatea , plimbari nocturne in doi , saruturi fugare , zambete sincere.

Acum …acum exista cluburi,fite,pitipoanc­e,cocalari,aptoape totul fara sentimente. Numai exista acea dragoste intre cupluri cum traiam noi iubirea in adolescenta …cand trimiteam si primeam scrisori de la persoana iubita. Nu mai exista acea inocenta a copilui,a tanarului,a omului. Totul este fals,de la o simpla privire pana la iubire. Cuvintele sunt cu subanteles,trairile sunt ascunse, sentimentele nesigure si fugare.
Toti incearca sa-si ascunda propriu sine si sa impresioneze prin orice mijloc lumea din jur. Prea putin mai sunt cei care nu pleaca urechea la spusele celorlalti si se arata exact asa cum sunt cu bune cu rele, dar exact cum sunt ei. Putini isi mai asuma acest risc . Dar acei putini isi dau seama ca daca o persoana care se preface intalneste o alta persoana care se preface la randul ei , nu iese nimic bun si nu se ajunge decat intr-o fundatura. Probabil ca din cauza asta se aude din ce in ce mai des replica “traieste momentul / viata / clipa .. etc” Este doar o replica folosita de cei carora le e teama sa recunoasca ca au gresit si sa accepte consecintele. E un fel de a arunca vina in ograda celuilalt intr-un mod mai indirect. Prea putini mai stiu sa iubeasca , sa zambeasca , sa rada in hohote , prea putini mai stiu sa fie oameni.

Atunci,aveam puterea de a ne bucura mai usor si parca viata nu era asa de stresanta ca acum!! Noi am fost ultima generatie care am apucat asta…acum e dezastru

Adultii nu au parte de “usor”.

….

– Nu te mai bãga în situatii de adulti pânã nu devii adult !

Asta fac eu….. Am exersat si am devenit bun. Viata asta de rahat…Trebuie sã aruncãm câte ceva ! Trebuie sã le aruncãm… în viata asta de rahat. Ne purtam mereu de grijã. Avem timp….
Îmi amintesc cã odatã…mi-am imaginat cum o sã fie viata mea. Cum o sã fiu eu. M-am imaginat având multe calitãti… Calitãti puternice, pozitive…pe care oamenii sã le vadã de la o postã. Dar, odatã cu trecerea timpului, putine au devenit calitãti pe care chiar le aveam. Si toate posibilitãtile întâlnite si felurile de oameni care puteam fi, toate s-au redus, în fiecare an, tot mai mult, pânã ce, în cele din urmã, a rãmas doar una. Cine sunt. Si eu sunt ãsta…

Lucrurile n-au iesit asa cum am prezis. Sã accept nu e usor. Dar adultii nu au parte de “usor”….

In orasul acesta…

n orasul acesta oamenii nu se uita in ochii tai. O fac doar la volan, in intersectii, cand te injura. In orasul acesta oamenii nu se uita nici macar la cer. Nu vad soarele, nu vad norii, nu vad stelele. In orasul acesta oamenii nu-si cunosc vecinii. In orasul acesta oamenii nu se cunosc intre ei. Sunt cu totii niste straini care parca s-au mai vazut undeva, candva, cumva. Poate in ambuteiajele de zi cu zi, in drum spre casa sau in drum spre slujba. Se privesc timid prin geam, trag cu coada ochiului in oglinzile retrovizoare si descopera ca nu sunt atat de singuri pe cat credeau. Acum, in orasul acesta, au timp sa se vada, cu telefonul la ureche sau, caraghiosi, vorbind la handsfree.

In orasul acesta oamenii sunt singuri si prin parcuri cu copiii, cu bicicletele, cu cateii, cand se amesteca in harmalaia generala. In orasul acesta, oamenii stiu exact in ce directie merg, au drumurile lor care-i duc singure unde trebuie. Nu mai e ca la inceputul anilor 90 cand inca mai orbecaiau, prea liberi ca sa stie incotro s-o ia.

In orasul acesta indragostitii merg in mall-uri sau in cluburi, in discoteci. Parcurile, gradinile sunt pline cu bunici si nepoti. In orasul acesta nu se mai copilareste pe strazi si parca nici in spatele blocului “dupa blocuri” nu se mai intampla ce se intampla odata. In orasul acesta nu exista timp, nu exista parcari, nu exista ingaduinta. In orasul acesta s-au schimbat bordurile, iar trotuarele nu se simt nici ele prea bine. In orasul acesta exista nervi si nervosi. In orasul acesta sunt pusi la zid toti cei care n-au numar de Bucuresti. In orasul acesta toti au buletin de Bucuresti. Si nu le foloseste la nimic, nimeni nu se mandreste cu asta. In orasul acesta nu exista pasari. Nici vant. Si nici zmee. In orasul acesta nu mai are rost sa vina toamna. In orasul acesta…

de Marius Tuca

sa nu iti fie frica , ca imbatranesti singur …..

Acum 27 de ani si jumatate, am deschis un ochi. Acum 27 de ani si jumatate si 2 secunde, al doilea ochi. In urmatoarele 2 sau 3 secunde, mi-am folosit pt prima oara vocea.
Din acele momente am inceput sa fiu lovit de viata, din toate directiile. Prima lovitura a fost palma doctorului, asupra partii mele dorsale. A doua … cand am putut sa imi folosesc picioarele. Apoi au trecut si celelalte lovituri ale copilariei, si au urmat izbiturile in plin pe care mi le-a dat viata. Prima dragoste, prima despartire, primul deces in familie, primul deces al unui prieten, prima data cand am fost inselat “moral” de o persoana la care tineam, plecarea de acasa, greutatile dintr-un oras necunoscut.
Odata cu plecarea, s-au schimbat toate, si m-am schimbat si eu. Am mai suferit un soc , care era sa-mi puna capat minunatei mele existente in aceasta lume, de data asta, domnisaora cu “coasa” … a ratat.
Dupa acel soc minunat…. au urmat o serie de “aventuri”, destul de multe la numar, au urmat o incursiune a mea in cunoasterea persoanelor care ma inconjoara…fiecare persoana cu trecutul ei in spate.
Am avut ocazia sa cunosc….de la fete cu un “trecut” plin de sex, alcool, droguri; fete cuminti, fete “curve”, in toata regula cuvantului….fete de persoane cu “vaza” , fete speciale , fete normale.
O groaza de persoane, fiecare cu persoanalitatea ei proprie.Si oricat de ciudate erau unele….. a trebuit usor, usor sa ma adaptez, sa invat, sa ma obisnuiesc, sa trec cu vederea , si sa accept.Am avut parte de asemenea, si de relatii ipotetice, in care… mi se spunea o ora, un loc…. ajungeam acolo, ma intalneam cu respectiva, ….., si dupa nu mai stiam absolut nimic unul de altul, pana la urmatoarea intalnire, care se intampla datorita aceluiasi mesaj cu o ora si un loc.Despre acele femei… nu stiam absolut nimic, nici din prezent, nici din trecut, si cu atat mai mult din planurile de viitor.
Aventuri ciudate, aventuri din care am amvut ce sa invat. Si ceea ce am invatat este faptul ca exista 2 tipuri de femei. Cele care vor sa fie femei, si cele care sant femei. Placerea sexului este total diferita atunci cand se consuma cu cele doua categorii de femei. Modul in care se desfasoara totul, pana in cel mai mic detaliu, pana si felul in care esti privit, se modifica enorm de mult. Nimic nu mai este la fel. Usor, am observat ca ma schimb si eu, ma schimb si nu imi doresc asta, dar ma multumeste persoana care o vad cand ma uit in oglinda. Recent am vazut un film, care m-a frapat, din toate punctele de vedere, si in care am vazut pt. prima data, o fraza, pe cat se poate de adevarata, pe cat se poate de reala in cazul meu. Si anume ” sa nu iti fie frica , ca imbatranesti singur ….. sa iti fie frica, ca te maturizezi singur”. Si la o privire mai atenta, asa este…. sant inconjurat de cateva miliarde de oameni, dar ma maturizez singur…..
A fost o lectie de viata, si inca este. Ce am observat pana acum …. sa nu pui intrebari, la care nu esti pregatit sa le auzi raspunsul

Doar stau ……

Hmm… stau si ma gandesc…sau cel putin incerc sa fac acest lucru.

Nu prea imi iese. Deci , prefer sa spun ca … doar stau. Ma straduiesc sa-mi fac macar o idee despre vreun gand, o idee despre o idee, dar… nimic. Probabil ca astazi va trebui sa accept totul asa cum este, va trebui sa accept un mic “necunoscut” , materializat doar prin evenimentele care se vor intampla pana atunci cand ma voi cufunda in acel intuneric (a carui durata este recomandata a fi de 8 ore) , intuneric care ne face sa ne punem imaginatia la contributie, si sa dam frau liber gandurilor .
Ciudat..se zice ca daca adormi gandindu-te la ceva/cineva, creierul iti va fabrica un vis.
Oare chiar asa sa fie ? De ceva vreme am ramas fara vise. Inseamna ca am ramas fara ganduri ? Sau ca am devenit o persoana cu o memorie deficitara, si nu imi pot aminti ceea ce visez ?
Dap… o intrebare fara nici o valoare.
Deci…nu imi iese sa ma gandesc la ceva concret in momentele acestea.

Doar stau si ma gandesc la …… Doar stau.

Ironie

….cat de ironica e soarta, si cum se panicheaza unele persoane , atunci cand se vad ignorate, puse la zid si aratate cu degetul de toti cunoscutii lor, pt faptele lor.
Acum ceva vreme, cand inca soarele stralucea pe cer, am aflat ca aproximativ aceeasi soarta ca a mea a avut-o si un bun prieten. As putea spun putin mai “necizelata” , dar , avand in vedere ca amandoi am aflat ca domnisoarele noastre ne-au lasat…sanatosi , linistiti si cu buza in soare in circumstante care mai de care ….sa zicem nepotrivite …. unei despartiri, el a facut fata mult mai bine decat mine. Deh…asa sant leii…. sant ei regii , dar si cand parasiti…sufera , se consuma, si stau ca niste pisicute plouate toata ziua.
Partea ironica, este ca respectivele domnisoare, s-au gasit sa inceapa sa aduca reprosuri fiecare fostei perechi , cum ca…si ca…. si deoarece …. si pt. ca …si din cauza aceasta…… si ca e mai bine asa ….etc…. , dar s-au gasit sa le zica, abia dupa ce au observat ca majoritatea prietenilor/prietenelor , au inceput sa le ocoleasca, si sa le arate cu degetul, excluzandu-le oarecum din acel “cerc” al prieteniei.
Pot spune ca am avut un zambet foarte larg, atunci cand am vazut aceste reprosuri, ele dovedind din nou, ca o femeie /( nu generalizez ….dar sant destule ) , …cum ziceam … o femeie , atunci cand greseste ii este foarte greu sa adimta acest lucru, sau macar sa arunce de forma un ” scuze ” ….. pt a putea avea o portita de iesire din acel rahat in care intra atunci cand isi bate joc de o persoana despre care toti stiu ca nu o merita.
Oricum, satisfactia a fost pe masura , mai ales auzind acum zeci de povesti insirate la zeci de persoane, fiecare auzind de la aceeasi persoana cate o versiune a eternei povesti cu motivele pt. o despartire, si toate aceste povesti venind la urechile noastre pe diferite cai , dar toate continand un zambet la sfarsit, si niste mici intrebari comune … ” unde ai gasit-o p`asta frate?….sa stiu sa ma feresc de acele locuri ” …… eternul ” ti-am zis eu ca … ” ….. “e mai bine asa…. cred ca in locul tau ….. hmmm ….reactionam mult mai urat ” …….. etc.
Totul insa se rezuma la faptul, ca atunci cand o femeie si-o face cu mana ei ( si nu ceea ce se numeste lucru manual ) , si apoi vede ca nu e chiar asa de ok cum a crezut ea …… tot acea femeie (imi cer scuze ….fata [femeile au alta gandire] ) …… tot ea se gaseste sa “reproseze” …. cu o ultima forta, inainte sa accepte noua soarta. De ce se intampla acest lucru … inca nu stiu ….dar probabil ca nici nu ma voi chinuii sa aflu vreodata. Aceast raspuns nu isi are rostul in cursul vietii mele.
Normal…pt. carcotasi …aceste lucruri se aplica cu destul succes si in cazul persoanelor de sex masculin. Si noi avem un orgoliu pe masura ……dar pacat ca unele domnisoare, incearca sa il posede si ele, insa fara nici un succes .
Un singur lucru e de facut in situatii de genul ….. cand o/il vei vedea pe strada …..totusi “say hello” .Arata-i cei 7 ani ai tai de acasa. Face mult bine, exact in sensul in care trebuie sa-l faca.

Povestea lui O

“Auzim spunandu-se ca este suficient sa intelegi totul , pentru a ierta totul. Ei bine, mi s-a parut intotdeauna, ca pentru femei, cat de universale or fi fiind , este exact pe dos. Am nu putini prieteni care ma iau drept ceeea ce sant , pe care ii iau drept ceea ce sant , fara cea mai mica dorinta de a ne metamorfoza …unii in ceilalti. M-as bucura ca fiecare dintre noi sa poata semana cu sine insusi. Insa, nu exista femeie care sa nu incerce sa schimbe barbatul pe care il iubeste, schimbandu-se, in acelasi timp , si pe sine insasi , dintr-o lovitura. Ce proverb mincinos !

Este suficient sa intelegi totul pentru a nu mai ierta absolut nimic.

bun….rau….dar creeaza dependenta

…..ciudat…chiar ciudat….este Bucurestiul.
Cineva mi-a zis odata, inainte sa ma mut in Bucuresti…:” Nu te lua dupa spusele lumii , daca vrei sa stii cum este Bucurestiul, iesi noaptea pe strada, si uite-te la el. ” … Aseara, mi-am adus aminte de aceste vorbe, si m-am hotarat sa fac si acest lucru. Sa privesc un oras in intunericul noptii. Reintors acasa de la munca, am facut o baie fierbinte , mi-am asezat niste haine pe mine, am sarit in masina, si am plecat sa fac munca de observare. Intr-adevar , privit noaptea, orasul isi arata cu adevarat cele doua fete. Una placuta…. indragostitii intarziati, cupluri plimbandu-se fara nici o destinatie anume, reclame care numai la condus nu te lasa sa te gandesti, vitrine luminate, masini de ultima moda ….si cea urata ….. aurolacii de la gara de nord, fetele ” de ocazie ” , care asteapta sa daruiasca senzatii contra beneficiilor materiale , baietii “de la coltul blocului” , politisti “onesti” care saluta soferul vreunui BMW, care tocmai a trecut pe rosu, baietii/fetele de la gurile statiilor de metrou, cu manele la maxim pe telefoane.
Bucurestiul, cu unele exceptii, ar fi un oras demn de o capitala europeana…. pacat totusi ca mentalitatea romanului din ziua de azi, nu-i permite sa-si arate cu adevarat partile lui frumoase. Totusi, privit prin ochii unui strain, este un oras straniu, un oras in care ziua te poti simti deosebit de bine, dar, in care seara te duci cu teama acasa, (teama data de toate acele locuri/persoane, a caror prezenta mai mult te nelinisteste decat sa te faca sa te duci linistit la treaba ta) un oras in care frumosul si uratul se contopesc intr-un amalgam din care rezulta un singur nume < Bucuresti >.
Nu imi place Bucurestiul, insa, de fiecare data cand ma duc in orasul natal, ard de nerabdare sa ma reintorc la el.
…..ciudat…chiar ciudat….este Bucurestiul.

Mici concluzii

Au trecut 2 ani si 3 sferturi, de cand mi-am facut aparitia in minunatul Bucuresti. Nu stiu daca am creeat ceva “valuri” , cu aceasta prezenta a mea , dar acum, stiu ca pt. unele persoane cu siguranta o fac, intr-un mod mai mult sau mai putin placut.
Mi-am parasit cuibul, la o varsta destul de intarziata ( daca ar fi sa compar timpul actual cu cel al parintilor ) , putin speriat, putin timid, putin nerabdator , dar curios la maxim.
Aceasta parasire nu a avut ca “preludiu” , decat 3 zile, in care mi-a venit ideea, anuntat familia , gasit oportunitatea, plecat , cazat , angajat …in noul oras.
Cu aceasta “ocazie” … am vazut locuri noi, am cunoscut persoane noi , am intemeiat si de asemenea stricat prietenii noi sau mai vechi , mi-am luat cea mai tare lovitura emotionala de pana acum , am reusit sa ma “intaresc” din anumite puncte de vedere , fumez mai mult ( e adevarat ) , dorm mai putin .
Insa ceea ce m-a mirat destul de mult, a fost si este varietatea de mentalitati pe care o intalnesti zilnic , oriunde (strada, metrou, servici , marketuri …etc ).
Si nu ma refer la acele moduri de gandire ale pitzipoancelor sau pitziponcilor , ci la oameni in modul general. Mentalitatea capatata in urma vietii, in urma grijilor , in urma lipsurilor acestora ….etc.
Oameni muncitori ( aceia langa , care strambam din nas in metrou/autobuz …din cauza mirosului … miros dobandit in urma unei zile de munca ) , oameni mai putin muncitori ( aceia langa , care strambam din nas in metoru/autobuz … din cauza mirosului …. unui parfum dat in exces ), mentalitatea celor de varsta a 3-a …care se plang toata ziua ca-i doar mainile/picioarele/spatele…..dar se imbulzesc ca niste turme de antilope gnu in metrou, doar ca apuce locuri de stat jos ( desi uneori nu merg decat o singura statie ) … Aceasta mentalitate amestecata, a unei mase de oameni “pestrita” , in existenta ei.
Trebuie sa recunosc, ca au existat unele situatii, in care persoane cu un anumit “fel” de a fi … m-au bulversat complet in momentul in care am inceput sa le cunosc nu numai “coaja de ou” , ci si ceva din ceea ce acopera aceasta coaja. Am cunoscut persoane care , desi in ciuda varstei destul de fragede erau mult prea mature in gandire , persoane care se complaceau in anumite situatii bizare , persoane care faceau din tantar armasar aparent fara nici un motiv intemeiat , persoane grabite in viata, sau prea delasatoare.
Este una dintre micile mele placeri, sa stau si sa observ oamenii , reactiile , felul lor de a se imbraca, de a se comporta, de a vorbi, de a gandi.
De obicei merg cu transportul in comun catre si de la locul de munca, din doua motive : 1. Dimineata si seara nu are rost sa imi iau masina, pt. ca asta ar insemna sa am prea multa rabdare in traficul aglomerat din bucuresti ( pt. cei din zona …. este vb mai ales de aglomeratia de pe blvd. Iuliu Maniu [ zona pacii spre apaca ]…. ; si 2. Este o ocazie perfecta de a observa “mediul” inconjurator.
…revenind ….
In aceasta mare de moduri de gandire si de existenta …. pierdut pe undeva, se regaseste si al meu , cel al unei fiinte de 20 si ceva de veri, cu o gandire de multe ori copilaroasa , si uneori destul de matura ( afirmatiile altora ), dar, totusi,inca ,destul de curioasa.
Si referitor la titlu …. concluzii ….. :

Aproape toti am devenit niste “robotei” , total acaparati de sistem , de internet , de automatisme , purtam 90% din timp conversatii legate de activitatea fiecaruia la locul de munca, santem prinsi mereu intre “deadline-uri” , timpul liber tot la calculator il petrecem ( vb unei formatii ” incheiem prietenii bazate pe transferuri de mega ) – “am fost intrebat daca sant sanatos , pt. ca nu am mai intrat pe messenger “, daca ramanem fara curent ….santem paralizati ( arestati la domiciliu ) , si ne rugam sa vina energia electrica cat mai repede , socializam prea putin “live” , si prea mult pe calea undelor de orice fel , nu mai iesim in mijlocul naturii decat cu ocazia sarbatorilor , nu mai vedem o piesa de teatru , nu mai ascultam o simfonie , o opera , multi nu mai cunosc termenul muzical de ” romanta “, sau li se pare bizar daca aud ca vreo cunostinta a vizionat “nea marin – miliardar” …. “acum ceva seri, am simtit nevoia sa beau o un ceai cald, dar afara din casa. Imbracat , incaltat , luat laptopul ( nu pt net , sau mess ) , suit in masina, ajuns la cafenea , asezat oarecum mai retras intr-un coltisor , comandat un ceai , pus pe vizionat ” Cu mainile curate ” – din seria – Sergiu Nicolaescu . Toate bune si frumoase, ceaiul cald , lumina difuza , muzica la fel ….. Un cuplu se aseaza oarecum in spatele meu , la o alta masa , incep sa discute despre treburi legate de niste proiecte ( treburi de-ale lor ) …si la un moment dat , desi aveam castile in urechi , nu le mai aud vocile . Prima impresie a fost ca cei doi au plecat. Dar… nu ii vazusem trecand pe langa masa mea. . Ma asez usor intr-o pozitie din care puteam sa observ cu coada ochiului masa respectiva , si ii vad pe cei doi … uitandu-se masca la micul ecran al laptop-ului. Deodata o aud pe domnisoara respectiva “Ce film o fi ? Ca nu l-am mai vazut pana acum , si nu are nici traducere ” …. … Prima reactie a fost sa incep sa rad, dar , am preferat sa imi schimb pozitia, astfel incat filmul sa poata fi vizionat si de cei doi. Si…chiar “ne-am uitat impreuna ” , fiecare de la masa lui, la tot filmul. Imi pare rau insa, ca nu au putut auzi si partea audio a filmului , dar , avand in vedere locul in care eram, nu se putea sa stau cu sonorul prin boxe. Poate, l-au revazut totusi …de data asta cu sonor “.
Deci….sincer , desi tot automatismul din timpurile actuale ne este de un real folos, facandu-ne viata oarecum mai usoara , totusi , este un lucru rau ca am devenit mult prea dependenti , si am cam uitat ca mai exista si alte lucruri care la timpul lor, au fost minunate, alaturi de care am crescut noi, sau parintii nostrii , si care ne-ar fi de un real folos , pt. a ne maturiza , si dezvolta gandirea.